O nouă eu

Odată cu trecerea timpului, cu acumularea experiențelor, fie ele bune sau rele, omul se dezvoltă, evoluează și se redescoperă; se va forma tot timpul „un nou eu”, depinde doar de noi spre ce cale ne îndreptăm și cum ne vom lăsa modelați de ce ne înconjoară.

Anul 2024 a fost destul de dur pentru mine; a fost un an de formare a noii mele „Elena” de care sunt mulțumită în prezent; noua eu care deși mai are de lucrat, a atins și atinge cote înalte. Am învățat că iluziile sunt la tot pasul, iar deseori sufletul crede că vede un paradis etern, care de fapt în sine, nu este altceva decât o cădere spre Infern, o prăbușire spre care ne putem îndrepta mai repede decât ne-am fi închipuit, un neant al propriului sine.

M-am luptat mult, am avut de tras, căci pe atunci două forțe se ciocneau zilnic în mine, două personalități opuse, dornice de dominare și de ucidere a tot ce le-ar fi ieșit în cale. Am cunoscut ce înseamnă rușinea, frica, sentimentul de dezamăgire când am realizat că nu-mi pot face în totalitate părinții mândri; ura ce a prins rădăcini în mine, simțindu-mă „insuficientă” pentru cei din jur și care m-a adus aproape de agonie, luptând pentru persoane pentru care lupta nu era un act de eroism, ci mai de grabă, o simplă joacă stupidă. A fost anul în care intrarea la Socola  m-a destabilizat, simțind astfel că-mi pierd controlul, că acele cârme imaginare care ar fi trebuit manevrate cu ușurință și cu capacitate, s-au rupt și ele și s-au evaporat…

Totodată, experiențele urâte din viața noastră au un mare plus; datorită lor omul renaște, înflorește, crește și se întinde tot mai mult către soare, către lumină, către Creație și Creator.

Am devenit mai puternică, mai hotărâtă, curajoasă, stăpână pe mine și pe ce pot face; setea de lectură, de literatură, de artă a sporit și mai tare în mine, iar flacăra s-a aprins cu mai mult elan ca niciodată.

Am învățat să iubesc din nou și să mă las iubită; am învățat să-mi cultiv răbdarea pentru a vedea roadele efortului depus. Mi-am găsit liniștea în furtună, credința pentru Mântuitor, am redat glas vocii cenzurate și am luptat zi de zi pentru mine; pentru a face artă din nimic, pentru a vedea un zâmbet pe chipul meu angelic…chip ce suportase prea multe lacrimi și prea mult venin.

Am pus accent pe feminitate, mi-am dorit perseverență, mi-am dorit dezvoltare, mi-am dorit un nou început și o nouă Eu.

Am intrat în 2025 cu entuziasm și cu speranțe mari că voi deveni o variantă și mai bună a mea, că-mi voi promite liniște, fericire, că voi trăi pentru mine- frumos, curat, cu inocență.

Everestul nu poate fi urcat într-o noapte, dar odată ce ai ajuns în vârf, te simți cuceritor, simți că stăpânești lumea și că însăși lumea se lasă stăpânită de tine; leoaica nu se îmblânzește așa ușor, dar după eforturi constante, rezultatele devin evidente, felina îți stă la picioare și toarce așteptând să o mângâi; sufletul nu-și cunoaște destinul, nu stă în firea sa, dar după ce te ocupi de nevoile acestuia, după ce îl înțelegi și îl accepți, după ce dovedești că trăiești prin el, cu el și implicit pentru el, menirea sa ți se arată…

„Eu” cea din prezent se orientează spre artă, vrea libertate, cunoaștere absolută și curaj. „Eu” din viitor tind să cred că va fi adultul la care am visat…pentru că lucrez deja la modelarea lui.

Trăiește frumos…trăiește, copile! Timpul se scurge și nu poate fi dat înapoi, așa că prețuiește-ți viața, acceptă greșelile, depășește-le și fii cea mai bună variantă a ta! Lasă-ți aripile să atingă soarele, lasă-te purtat de dragoste, de necunoscut, de viață…